• Fondul naţional de date geospaţiale

    În scopul evidenţei centralizate, păstrării şi utilizării documentelor topografo-geodezice şi cartografice, ca subdiviziune a ARFC este creat Fondul Cartografo-geodezic de Stat, unde se acumulează materialele topografo-geodezice şi cartografice de pe întreg teritoriul ţării, care prezintă interes tehnic, ştiinţific, economic, istoric, social şi cultural.

    Materialele şi datele topografo-geodezice şi cartografice sunt eliberate spre utilizare autorităţilor publice şi sectorului privat la solicitare conform Regulamentului Fondului

    Vizitaţi pagina noastră facebook.



Bazat pe Giscuit 1.4.3

Sesiunea preparatorie de lansare a proiectului Twinning „Îmbunătățirea serviciilor de date spațiale în Republica Moldova conform standardelor UE”.

21 septembrie curent în cadrul ARFC a avut loc sesiunea preparatorie de lansare a proiectului Twinning „Îmbunătățirea serviciilor de date spațiale în Republica Moldova conform standardelor UE”.
Ședința s-a desfășurat în regim online, având ca obiective prezentarea proiectului, a instituțiilor implicate și a echipelor care vor conlucra. 
„ În condiții epidemiologice deloc ușoare, grație eforturilor Delegației UE și suportului acordat în asigurarea progresului documentației și semnării contractului, astăzi în cadrul primei ședințe comune, salut partenerii de proiect din statele membre. Îmi exprim aprecierea și recunoștința Administrației Geodezice de Stat a Croației, pentru colaborarea în cadrul primului Proiect Twinning ”Organizarea, eficientizarea și computerizarea procesului de cartografiere în Republica Moldova”, precum și deschiderea de a continua cooperarea, inclusiv cu ceilalți parteneri: Agenția Întreprinderilor din Olanda, Oficiul Principal de Geodezie și Cartografie din Polonia și Agenția Centrală de Finanțare și Contractare din Croația”, a menționat Anatolie Ghilaș, director general al ARFC.
La rândul său, Damir Šantek, directorul general al Administrației Geodezice de Stat a Croației și-a exprimat disponibilitatea de a oferi asistență în continuare ARFC, împreună cu partenerii de proiect, în dezvoltarea serviciilor de date spațiale și integrarea Republicii Moldova în comunitatea Geospațială Europeană. 
„Vom împărtăși experiența și cunoștințele pe care le posedăm și vom oferi soluții. Ne dorim succese tuturor celor implicați în înregistrarea unor rezultate, pe măsura așteptărilor”, a concluzionat oficialul.
În cadrul ședinței au fost prezentați liderii de componente, atât ai țării beneficiare cât și ai statelor membre și au fost stabilite activitățile planificate pentru perioada următoare.
Astfel, în perioada 21-25 septembrie curent, vor fi desfășurate un șir de sesiuni de lucru, în format on-line, pe fiecare dintre cele cinci componente ale proiectului, pentru a detalia planul de activitate al fiecărei echipe.

1831